Fiinta marunta

Candva, o domnisoara prea putin respectabila din toate punctele de vedere, incerca sa imi dea lectii privind materialele jurnalistice. Fara falsa modestie, cred ca nu era cazul sa primesc sfaturi privind scrierile tocmai din partea ei, dar pentru ca distinsa era o sefa mai mica, am fost nevoit sa ii ascult aberatiile. Conform distinsei domnisoare materialele mele erau pline de pareri personale care nu isi aveau locul acolo. ” Tu trebuie sa scrii exact ce vezi, sa redai informatia si atat. Cu parerea isi dau aia mari, alde Cristian Tudor Popescu sau Cristoiu. Noi vrem un ziar care sa ii prezinte cititorului realitatea; concluziile le trage singur.” Desigur, daca ziarul se voia unul pentru retardatii, ideea era foarte buna. In opinia maruntei fiinte, doar “aia mari” au dreptul la pareri. Ma si vad in situatia sa scriu despre un gol din foarfeca in vinclu. In nici un caz nu trebuie sa scriu ca executia a fost fascinanta, ca autorul golului este un mare fotbalist. Nu! In nici un caz nu pot face asta, pentru ca cititorul ar fi influentat. Cu siguranta as fi devenit un formator de opinie, iar acea gazeta nu isi propunea asta. Prin rationamente gresite, domnisoara mea ajungea la concluzii complet idioate. Halal studii de jurnalistica!
Daca ma apuc sa scriu ceva, asumandu-mi responsabilitatea prin simplu fapt ca semnez ceea ce scriu, am dreptul sa introduc in text si parerea mea, nu? Il respect pe cel care citeste ce scriu si nu il consider un inapoiat mintal. Daca e de acord cu mine sau nu, asta e treaba lui, atata timp cat are argumente pentru ceea ce sustine.
In fine, nu are rost sa amintesc despre soarta acelui ziar. Pot doar sa spun ca putini au auzit de el. Redactia poate fi asemanata cu o crescatorie de roboti. Mai trist e ca majoritatea de acolo sunt foarte tineri; iar daca o iau in serios pe domnisoara cea scolita nu stiu cat e de bine. Doar atat….
July 8th, 2007