Seara tarziu. Ajung acasa. Deschid usa, intru in sufragerie. Mama tresare: ” Ai venit?”. Tot timpul asta ma intreaba cand ajung. “Nu. Vin intr-o ora”, ii zic suparat. Rade la mine si imi promite ca nu mai imi pune intrebarea asta tampita niciodata. Nu o cred. O repeta obsesiv zi de zi, an de an.
Prin tara. Intr-un orasel mic de provincie. La un pahar de vorba cu flacaii, mandria orasului. Fac greseala sa ma laud ca vin de la capitala. Sunt la curent cu tot ce misca prin Bucuresti: ” Fraaate, il stii pe unu’ Sebi? Sta in Militari….sau nu in Berceni. Trebuie sa il stii. E tare rau tipu’!”. Ii dezamagesc crunt. Nu-l cunosc si probabil ca nici nu as vrea. Insista feciorasii: “Hai frate, e unu brunet si inalt, smecher rau tipu’!”. Nop. Nu stiu. Renunta pentru moment, dar isi aduce unul dintre ei aminte:” Da’ pe unaaa….Magda parca…o stii? E buna rau gagica, nu ai cum sa nu o stii…Prin Colentina sta…O stii frate?”. Din nou, raspuns negativ. “Hai fraaaate! Da’ tu nu stii lume pe acolo pe la Bucuresti…!”
Asa e. Nu prea stiu. Si suntem doar 3 milioane, iar eu, ignorantul, nu ii cunosc nici pe Sebi din Berceni si una’ buna din Colentina. Sunt jalnic!
January 6th, 2007
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu