marți, 25 noiembrie 2008

Exercitiu de imaginatie

Fabulos filmuletul cu cei trei caini cantand maneaua aia de rahat a echipei noastre. Filmuletul asta mi-a inseninat ziua, care altfel ar fi fost una banala, poate chiar trista. Ce poate sa fie mai frumos decat trei retarzi, pe deasupra dinamovisti, cantand beti morti o manea cretina facuta pentru Steaua, ascultand muzica la un laptop proptit cuminte pe o masuta de plastic intr-o casa saracacioasa? Exceptional, mirific. Cultii nostri ziaristi de sport s-au grabit sa ii arate cu degetul pentru ca ascultau manele. Stiu prea bine ca, exceptandu-i pe unii, jurnalistii nostri sportivi se scalda in acelasi nivel suburban ca si cei trei fotbalisti.

24 noiembrie, 2008.



Cristi Pulhac, Gabriel Torje si Adrian Ropotan au fost filmati de catre o amica a fotbalistului timisorean in timpul unei petreceri organizate de acesta chiar la el acasa. Bauti, cei trei au inceput sa asculte si sa fredoneze cantecele neonaziste ale trupei de black metal rusesti, Temnozor. Desi bauti, cei trei au dovedit reale aptitudini pentru limba rusa, dictia lui Pulhac fiind chiar una aproape excelenta. Torje, plictisit, i-a cerut lui Pulhac sa "bage" una de la Dimmu Borgir, in timp ce Ropotan incerca sa o impresioneze pe domnisoara de langa el fredonandu-i cateva versuri sataniste ale trupei Behemoth, intr-o poloneza aproape perfecta.
La un moment dat, Cristi Pulhac, capul rautatilor, a sugerat practicarea unor ritualuri sangeroase. Torje a fost imediat de acord, mai mult, zicandu-le colegilor de petrecere sa isi imprastie toti sangele pe fata, "ca sa fim alb-rosii". Fotbalistii s-au conformat, s-au taiat la maini si si-au mozolit fetele, au mai intonat cateva versuri neonaziste ale trupei franceze Osculum Infame (desigur, vorbeau excelent) si si-au intors cruciulitele de la gat. Mai mult, Pulhac, aceasta bestie cu chip de om, a imitat salutul nazist in aplauzele lui Torje si admiratia lui Ropotan.
Reactiile dupa acest incident nu au intarziat sa apara. Sefii lui Dinamo au anuntat amenzi grase pentru jucatori, Vasile Turcu intrebandu-se nostalgic "unde sunt manele de altadata?", iar Borcea scuzandu-i un pic: "faceau concurs care trupa e mai satanista: Behemoth sau Dark Funeral.".
Partea dura a suporterilor alb-rosii a trimis un comunicat in care cer excluderea fotbalistilor de la prima echipa. Suporterii au acuzat jucatorii ca au terfelit imaginea clubului. La meciul de sambata cu FC Arges, grupurile extremiste ULTRAS MANEA si BRIGADA DE AUR vor protesta furios impotriva acestor fotbalisti, ii vor huidui si vor afisa bannerele: " Ne-ati tradat istoria, plecati sau va spargem", " Hai cu maneaua, sa ne faceti damblaua", " Satanismul nu este o solutie! Jean de la Craiova e!", " V-am dat zile de la noi/ Iar voi va pisati pe noi!".
Unul din cei mai buni ziaristi ever, Cristian Geambasu a declarat: " Mai grav este ce muzica au ascultat jucatorii. Pe vremuri, la varsta lor se ascultau manele la greu. Acum, globalizarea si europenizarea asta ne-au adus unde suntem. Nu importam doar fotbalisti, ci si culturi muzicale. Acesti fotbalisti trebuie exclusi de la Dinamo pentru ca au tradat clubul, au tradat tara si traditiile romanilor. Daca nu asculta manele, sa plece!", a tunat marele ziarist. In aceasta vreme, Stiucan dadea aprobator din cap cu fata-i de harciog, era trist de parca si azi ii murise ma-sa si se pregatea sa mai sune pe cineva: " Haideti sa il sunam si pe Leonard Doroftei sa vedem ce parere are despre acest subiect...".

luni, 3 noiembrie 2008

Viciul

Cu anii, prietenii microbisti si ahtiati de peluze s-au imputinat, ajungand la zero. Nici inainte nu erau ei ( si nici eu) obisnuiti ai peluzelor, dar macar la marile meciuri sau intr-o duminica mohorata eram prezenti in "vuietul" stadionului. Azi, unii s-au angajat, altii se pregatesc sa termine facultatea, altii s-or fi si insurat, cine naiba stie?! Zilele trecute, un prieten imi zicea ca nici nu se mai uita la fotbal, mai se uita in Champions League si la "astea mai importante". Nu-l mai afecteaza schimbarea de antrenor de la Steaua ori inexactitatile cronice ale lui Zapata.
Eu inca respir fotbal. Nu mai sunt vulcanicul din copilarie, ce-i drept. Ma uit mai calm, mai detasat, desi la Steaua-Dinamo, recunosc, am cam lacrimat de oftica la golul lui Cristea.
Sambata, trezit pe la 11,caut ceva la TV. Sar peste divertisment, filmul de la HBO e prost, stiri nu prea servesc, dar ce se intampla? Da, pe Sport.ro joaca, de exemplu, Prefab Modelu cu Dunarea Giurgiu. Da, e de vazut, imi zic. Tata, daca e langa mine, rade cu pofta de mine. Prietena mea, daca e acolo, isi gaseste grabnic ceva de facut. Eu sunt absorbit de meci, observ repede ca ii cunosc pe majoritatea jucatorilor de pe gazon, urmaresc ce tactica folosesc baietii aia, daca joaca cu doua varfuri, daca aglomereaza mijlocul etc... Stiu pe ce loc sunt in clasament echipele astea, daca ma strofoc un pic parca imi amintesc si golaverajul.
Mai spre pranz, un oarecare meci din Anglia. Fulham cu Everton. Aceleasi probleme. Ce tactica au englejii astia, pe ce loc e fiecare, golaveraj. Mai activ este un oarecare Boby Zamora de la Fulham. Atacant bun, imi spun...Ma gandesc daca are cumva loc in Liga I, daca e mai bun decat Kapetanos sau s-ar potrivi mai bine la Vaslui...Nu stiu ce sa zic, mai trebuie urmarit, dar oricum e prea scump pentru campionatul nostru.
Incerc sa ma conving ca nu mai are rost sa ma uit la fotbal. E o pierdere de vreme, as fi mai castigat daca as citi ceva in timpul asta. Poate chiar si cateva beri cu un film bun sunt mai de folos. Dar nu pot...Ajung iar pe Gsp cand deschid calculatorul. Eventual, spre seara, ma joc un Footbal Manager si imi contruiesc o echipa de vis, cu care sa domin Sampion Lig...Daca nu, e boul de Stiucan si invitatii sai la TV.
Pe deasupra, sunt singurul om, impreuna cu cativa ziaristi si familia sa, care stie ca un anume Lascarache a jucat cateva meciuri pentru steaua prin 2000. E cam prea mult...Si saptamana asta iar sunt meciuri de Liga Campionilor...